Presedintele Tribunalului Timis, Lucian Iusan, a decedat
Banateanul 28.05.2008
Lucian Iusan, presedintele Tribunalului Timis, a murit in aceasta dimineata, la ora 5.00, in Spitalul Judetean din Timisoara. Iusan fusese internat saptamāna trecuta, in urma unui grav accident de circulatie, cu politraumatism toracic si traumatism cranian sever.
Masina in care se afla Iusan si soferul sau a intrat cu mare viteza intr-un copac in apropiere de Lovrin, soferul decedānd pe loc. Presedintele Tribunalului a fost dus de urgenta la Spitalul Municipal, unde a fost operat, iar apoi a fost transferat la Spitalul Judetean. Doctorii i-au dat sanse mici de supravietuire. seful sectiei de Terapie Intensiva, Dorel Sandesc, a declarat ca s-a facut tot ce s-a putut pentru a fi mentinut in viata, dar totul a fost inutil, pacientul fiind in coma profunda. "La un moment dat, familia a ridicat problema transferarii lui la o clinica privata din Viena, insa, in urma discutiei purtate cu medicii de acolo, acestia au cazut de acord ca tratamentul pe care noi i l-am aplicat a fost cel corect si nu s-ar mai putut face nimic in plus. Cauza principala a decesului au fost leziunile cerebrale de o severitate extrema. I-a fost atacat centrul respiratiei, care a dus ulterior la stop cardiac iresuscitabil. Decesul a survenit prin agravarea situatiei neurologice, care a evoluat nefavorabil, in ciuda tuturor tratamentelor aplicate", a declarat pentru banateanul.ro, Dorel Sandesc. Judecatorul Lucian Iusan avea 37 de ani.
Prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, a declarat ca Iusan era singura persoana din lumea justitiei cu care a colaborat. "imi exprim regretul si intreaga compasiune fata de apropiati si familie", a spus prefectul. Toti cei care vor sa ii aduca un ultim omagiu judecatorului o pot face joi, intre orele 10-18, la Casa Funerara de pe str. Ion Creanga nr.16-18.